Jurnal de Anglia

Sunt deja 4 luni de cand suntem aici si cred ca e timpul sa imi exprim si eu o parere, o impresie....

Nici nu stiu daca sa pun in tabel cele bune si cele nebune ...sau sa le povestesc asa cum simt .....cuvantul cel mai usor si la indemana ar fi ca m-am obisnuit.....inca am in fata ochilor acea dimineata racoroasa de sfarsit de noiembrie in care stateam cu Adi in fata aeroportului, cu valizele imense langa noi.....si priveam; nu faceam altceva. El tragea dintr-o tigare si cred ca se chinuia sa nu zica nimic.....ca sa nu ma afecteze pe mine in vre-un fel.....

Era aglomeratie si pe mine ma enervau groaznic toti acei oameni care pareau (cel putin) ca stiu unde merg, unde se duc....ce cauta si care e adresa.....

Si atunci a urmat firescul: HAI SA MERGEM !

Am luat taxi-ul care era mare si negreu, cu 4 locuri in spate, doua cate doua fata in fata. Indianul sau arabul soferul nu parea afectat de starea noatra si probabil ca mai vazuse la viata lui astfel de exemplare venite manate de un vis....aici, in Anglia sa si-l realizeze.

Am ajuns la adresa hotelului si nu intelegeam de ce asa zisa receptie este mica de nu incapem amandoi cu tot cu genti, aveam sa intelegem mult mai tarziu cand am vazut si camera ......Mi-l inchipui mereu pe tatal meu, om ca bradul la 1.95 si 110 kilograme in aceste locuri.....probabil ca ar simti ca-l strang si-l incorseteaza toate.....imi vine deja sa rad.....

Am lasat toate vraiste si am plecat sa vedem, sa ne plimbam.....sa cunoastem. Aveam sentimentul ca trebuie sa descoperim totul in prima zi.....cand de fapt noi aveam de gand de la bun inceput sa ramanem aici.

Am uitat deja sa precizez ca eram placut impresionati de caldura celor de la hotel, amabilitatea cu care ne vorbeau si zambetele afisate larg care vor predomina apoi in toate cele 4 luni la toti oamenii intalniti aici, la toti cei cu care am intrat in contact, la toti cei care ne-au ajutat, la toti cei care ne-au pacalit.....

Si asa a inceput aventura noastra. Le-am luat pe toate rand pe rand, usor si cu discutii mai calme sau mai aprinse, cu usoare contraziceri si pareri diferite dar MEREU fara exceptie, cazand de acord asupra a ceea ce avem de facut in continuare.....

In zilele urmatoare, ajutati de informatiile pe care le aveam de acasa, bine sedimentate ne-am facut cont la banca, am cautat unde sa ne mutam, am mancat si am privit in jurul nostru; daca puteai face abstractie de faptul ca trebuia obligatoriu sa gasim unde sa ne mutam ca de nu....nu stiu ce faceam....eram ca intr-o mica vacanta sau mai bine spus intr-o mica luna de miere.

Acela sunt sigura ca este momentul in care am inceput sa ne apropiem atat de mult, eu si sotul meu ...vazuti singuri, ca doi popandai in Luton.....intr-o lume straina noua sau pusi impreuna, de mana, in gura unui labirint plin de surprize si hopuri, de bucurii/realizari si zile mai grele cu lacrimi (doar din partea mea, evident). Tin neaparat sa subliniez acest aspect pentru ca tin enorm la el, de cand suntem aici am primit atata dragoste cata nu am avut niciodata, simt ca ne stim si ne cunoastem altfel (casatoriti fiind doar de 1 an jumate atunci cand am sosit).....simt ca putem vorbi si comunica absolut orice, simt ca ma pot baza pe Adi la orice, simt ca suntem uniti pe veci.

Ce imi place mie aici ?

In primul rand imi place ca oamenii nu sunt asa aroganti ca acasa, fiecare isi vede de viata lui .....imi plac ca nu isi fac case cu cate 8 camere cu toate ca ei sunt 4 membri de familie ..si ca nu-si umplu garajele cu masini ale caror valoare ma face sa respir adanc.....Ei privesc viata altfel, mult mai usor si fara atata incrancenare....

Mai imi place ca ajunsa aici, lovita de tot soiul de situatii am invatat sa apreciez ce aveam acasa, sa iubesc, sa realizez ca si  noi romanii suntem buni in unele privinte, mi-am dat seama ca nu au nimic mai presus decat noi, am invatat sa imi construiesc si sa imi cladesc o scara de valori pe care daca voi urca incet incet voi avea succes. Aici se aplica regulile de bun simt pe care le stiam si le invatasem, aici esti respectat indiferent de munca pe care o faci, aici te poti imprieteni cu postasul (care in cazul meu este roscat si dolofan si zambaret mereu), aici spui "multumesc" cand te dai jos din autobuz .....aici de multe ori pe parcursul zilei simti ca esti OM iar eu tin mult la asta si imi face foarte bine sufleteste.

Au fost multe momente amuzante...nu voi uita cum tineam mortis sa intru intr-un magazin pe usa de incendiu si eram total confuza de ce e atata lume in magazin iar eu nu pot intra....si cate si mai cate.....

Sarbatorile de iarna au fost dezastruoase din anumite puncte de vedere.....am mancat ochi in ochi cu Adi o friptura de porc si am baut un pahar de vin rosu de Craciun iar de Revelion a fost si mai trist pentru ca am incercat varianta pe strada unde nu am vazut nimic, nici un la multi ani, nici artificii, nici imbratisari la miezul noptii.....ne-am intors acasa si imi amintesc ca aveam dezamagirea cat casa de mare dar a trecut si asta. Abia luasem laptop-ul si nu aveam niciun program instalat si ascultam doar cateva melodii de pe calculator. Conexiunea la internet de care ne bucurasem initial ca doi copii mici s-a dovedit a fi un dezastru.....si am inlocuit-o ulterior.....

Imi repetam mereu in gand teoriile pe care le stiam inainte de a veni aici: "inceputul este foarte greu dar merita". Incercam sa nu imi pierd optimismul debordant si gandurile pozitive, imi dadeam cate doua palme si-mi repetam in gand: "ai vrut mereu sa pleci in strainatate, ai vrut mereu sa vorbesti engleza si sa ajungi sa o inveti foarte bine, ti-ai dorit emigrarea de pe vremea cand erai studenta.....acum o ai, care ti-e problema ?"

Si asa am reusit. Nu am reusit profesional inca...si nici cu limba vorbita fluent dar am reusit ca in fiecare zi sa incerc sa ma integrez in cultura lor, am fost atenta la ceea ce fac ei si am trecut totul prin propriile filtre. 

Am inceput sa citesc ziarele lor, sa ascult posturile lor de radio, sa inteleg glumele sau substraturile din reclamele care m-au fascinat mereu sa ma aproprii si sa-i intreb pe toti daca sunt in ordine.....

Cand am constientizat ca-mi va fi mai bine daca ma integrez au inceput sa apara si satisfactiile....mici, marunte dar atat de placute.....

Recunosc ca inca mai calc pe alaturi si deschid un post TV romanesc, din cand in cand, sa vad ce s-a mai intamplat, mai ma gandesc la un bors acru....dar imi trec repede......

Imi place aici pentru ca am o sansa, imi place aici ca pot intrezari ceva, pot calcula cum sa ma apropii de un vis, de un tel.....E inca devreme dar il vad si asta ma umple de fericire si entuziasm.

Si cand descoperi ca s-ar putea sa gasesti fericirea aici nu mai conteaza ca au casele mici si urate, ca au doua robinete separate si te arzi cu cel rosu si iti ingheata mainile de la cel albastru, nu mai conteaza ca esti inconjurat si de alte natii, de alte defecte, de alte limbi.....ca nu poti intra in contact cu nimeni decat daca-ti faci programare, atatea si atatea pe care le urasc......stii doar ca la sfarsit de drum te asteapta ceva la care ai visat.